Fructul uitat

Aţi mâncat vreodată o rodie? Eu unul, mărturisesc, am descoperit târziu seminţele ei zemoase, dulci-acrişoare, de culoarea purpurei. Prima dată când am primit în dar o rodie, în copilărie, de la un prieten întors dintr-o călătorie în Caucaz, m-am uitat la ea curios şi am întors-o pe toate părţile, fără să-mi dau seama că am de a face cu un fruct. Coaja tare, gălbuie cu reflexe roşietice, o făcea să semene mai degrabă cu un mulaj de ipsos. Tăind-o, însă, au ieşit la iveală alveolele ei asimetrice, pline de bobiţe gelatinoase, pe care le-am savurat pe îndelete, ca pe o ciudată delicatesă cu care intuiam că nu mă voi reîntâlni prea curând.
Nici astăzi, când rafturile magazinelor gem sub greutatea tonelor de fructe, unul mai exotic ca altul, nu dau decât arareori, din întâmplare, peste câte o lădiţă cu rodii, ascunse, parcă, privirii şi nebăgate în seamă de cumpărători…Şi mă întreb : mai ştie oare cineva ce este cu adevărat o rodie, şi câtă istorie închide în coaja ei tare ?

Dacă privim în dicţionarele explicative, găsim o definiţie seacă şi banală :
« Rodia este fructul unui arbust (Punica granatum) din familia punicaceelor, răspândit în regiunea mediteraneeană şi cultivat cu precădere în zonele cu climă temperată-caldă. Florile sale sunt roşii, iar fructul în sine este o bacă specială de formă sferică, ce poate fi consumat ca atare sau utilizat la prepararea siropurilor sau gelatinelor (…) ». Să fie oare doar atât ?

Istoria ne spune că rodia era cunoscută şi apreciată de toate popoarele antice, de Evrei, Egipteni, Fenicieni, şi, desigur, de Greci şi de Romani, pentru calităţile sale medicinale şi gastronomice. În Biblie se vorbeşte în mod explicit despre "mustul de rodii", ceea ce arată că Evreii beau sucul rodiilor dupa ce îl lăsau la fermentat.
Coaja fructului, bogată în tanin, era folosită în tăbăcirea pieilor şi pentru a da culoare vinului, iar în medicină era cunoscută puterea sa astringentă, utilizata în combaterea dizenteriei.

Dincolo de toate aceste însuşiri, rodia are o puternică valoare simbolică, plină de semnificaţii, şi a fost folosită în contexte culturale îndepărtate în timp şi spaţiu. Temele simbolice cele mai des întâlnite au fost de multe ori inspirate de structura fizică a fructului şi transfigurate în analogii, cum ar fi bogăţia, ciclul morţii şi al renaşterii, pluralitatea în unitate.
« O sfera opacă şi rugoasă care închide înăuntrul ei o abundenţă extraordinară de seminţe, dulci şi zemoase. » Simbolismul oriental subliniază acest aspect şi asociază fructul cu prosperitatea, harul şi fertilitatea; astfel, rodia, stilizată, este un motiv des întâlnit în decorarea pereţilor, şi de multe ori este un cadou de nuntă, ca o urare de bogăţie şi belşug; şi astăzi, în Africa ea este simbol al maternităţii ; în India femeile care se tem că nu vor avea copii beau suc de rodii; în Grecia şi în Turcia miresele aruncau o rodie pe jos şi aflau, numărând seminţele risipite din fructul strivit, numărul de copii pe care îl vor avea, în timp ce la Roma, miresele îşi puneau frunze de rodiu în păr, în ziua nunţii. În Persia, locul de origine al rodiei, aceasta apare de multe ori în poeziile de dragoste, asociate imaginii lirice a iubitei. Şi în extremul orient, Rodia reprezenta abundenţa, fertilitatea şi fecunditatea; în China era considerată simbolul posterităţii, în Vietnam o veche legendă povesteşte despre o Rodie din care, deschizându-se, au ieşit o sută de copii. Iar la noi, în limba română, cuvinte ca : roade, rodnic, rodnicie, îşi trag seva din arbustul cu fructe tari. Deci, pentru toţi, se vorbeşte de un concept identic, chiar dacă îmbrăcat în forme diferite, şi nu putem contesta faptul că fertilitatea şi descendenţa numeroasă dau o imagine adaptată perfect simbolismului Rodiei.

Unii cercetători mai susţin şi faptul că în mitologia tradiţională, rodia a fost fie confundată, fie înlocuită ulterior cu mărul, mult mai puţin răspândit în antichitate în Orientul apropiat şi în Europa. Grădina Hesperidelor avea mere de aur, Paris trebuia să dăruiască un măr celei mai frumoase zeiţe, iar Eva i-a oferit lui Adam un măr, drept fruct al cunoaşterii. Dar mărul, pe atunci, era departe de a avea gustul şi aspectul soiurilor altoite de astăzi: sălbatic şi cu fructe mici şi pipernicite, nu stârnea nici admiraţia, nici dorinţa de a-l gusta… După cum se vede, mărul, pus mereu de legende în legatură cu elementul feminin, ar putea fi, în realitate, o rodie…

"Ca un fir de purpură îţi sunt buzele, gura ta este plină de graţie iar obrajii tăi se zăresc dinapoia voalului precum fructul de rodie ", scrie în « Cântarea Cântărilor ». Fructul cu seminţe de culoarea rubinului este amintit de mai multe ori în Vechiul Testament: rodii coapte, alternând cu clopoţei din aur, decorau mantia sacerdotală, efod-ul, cum scrie în Exod. Aceeaşi semnificaţie a fertilităţii mai apare în Biblie şi în alte locuri, de pildă atunci când se vorbeşte despre Ţara Promisă, despre pământul ideal: "Domnul tău îţi va dărui cel mai bun pământ...cu grâne, orz şi viţă de vie, unde cresc smochini, rodii, şi măslini". Poate de aceea Hiram, arhitectul Templului lui Solomon, a redat imaginea sculptată a doua sute de Rodii în jurul capitelurilor celor două Coloane ce străjuiesc intrarea…

Sfântul Grigore din Naizanz, Părinte al Bisericii din secolul IV d.C., susţine că rodiile de pe marginea mantiei indică un mod de viaţă disciplinat şi dur, precum coaja fructului, în măsură să-i răsplătească pe cei care o practică cu speranţe, bogăţii şi daruri interioare, dulci ca seminţele închise în miezul său, iar Sfântul Ioan al Crucii, o mie două sute de ani mai târziu, scrie în « Oda spiritului »: "aşa cum fiecare rodie conţine multe seminţe ce se nasc şi se dezvoltă în cavitatea ei sferică, tot astfel orice însuşire, mister, judecată şi virtute a lui Dumnezeu cuprinde o mulţime de efecte miraculoase".
Simbolismul creştin transfigurează în sens spiritual motivul bogăţiei şi al harului; fructul asociat figurii lui Christos arată dragostea pentru omenire până la jertfa supremă, precum rodia crestată din mâinile Fecioarei cu Pruncul din celebra pictură a lui Botticelli. Găsim, de altfel, de-a lungul Evului Mediu imaginea rodiei utilizată pe larg atat în tablouri cât şi pe ţesăturile cele mai scumpe şi mai preţioase, destinate fastuoaselor ceremonii ale Curţilor regale şi ale Bisericii. Donatello, Michelozzo, Verrocchio, Rossellino, Piero della Francesca şi pictorii care le-au urmat, au reluat, în operele lor, simbolul rodiei, care este, în plus, un motiv răspândit în ornarea sculpturilor, îndeosebi a celor tombale şi a arhitecturii clasice.

Asocierea dintre rodie şi ideea morţii, simbolizând renaşterea, prezentă şi in ideea sacrificiului lui Christos şi promisiunea unei vieţi veşnice, are rădăcini în lumea pre-creştină. În unele ritualuri Egiptene funebre se utilizau fructele şi seminţele Rodiei, care era pusă lângă cel plecat dintre cei vii, pentru a-l însoţi în călătoria sa în lumea de dincolo. Au fost găsite urme ale fructului în morminte datând din anul 2500 înainte de Christos, şi chiar în mormântul lui Ramses al IV-lea., iar în mormintele greceşti s-au descoperit rodii din argila: participarea la mistere implica moartea şi reînvierea simbolică a iniţiatului.
Rodia evoca, în Grecia antică, simbolul Misterelor iar în oraşul Argos statuia Iunonei ţinea în mână o rodie pe care era scris: "Semnificaţia rodiei este un secret sacru, despre care nu se poate vorbi aici".
Mitologia elenă, prin Apollodor din Atena (sec. II înainte de Christos), asociază fructul cu Ceres sau Demetra, zeiţa agriculturii, şi fiica acesteia Persefona, şi, prin intermediul lor, cu moartea şi renaşterea ciclică a naturii;
Legenda spune că Persefona a mâncat şapte seminţe de rodie, văzute ca « hrană a morţilor », fapt ce i-a atras pedeapsa lui Zeus, care a legat-o pentru totdeauna de lumea infernului, obligând-o să trăiască acolo timp de trei luni pe an: cand ea se întoarce pe pământ, acesta revine la viaţă, iar cât timp zeiţa stă sub pământ, pe timpul iernii, rodia se coace.
Mitul Persefonei sau al Proserpinei, coborârea în Infern, face parte din cultura legată de Misterele Eleusine (preoţii din Eleusis, locul de origine al acestui mit, îşi împodobeau straiele cu ramuri de rodiu pe durata Marilor Mistere) şi de simbolul călătoriei iniţiatice, amintită în cursul ritualului de coborâre în străfundurile pământului.

Din această aparentă contradicţie între Rodie ca simbol al fertilităţii şi al morţii, se naşte un nou concept, cel al dualităţii. Acea dualitate care se manifestă în străfundurile fiecăruia dintre noi, unde se dă o luptă permanentă între curaj şi frică, între bine şi rău, între viaţă şi moarte.

… Aţi privit vreodată o rodie ?